sâmbătă, 14 noiembrie 2009
marți, 10 noiembrie 2009
rămas bun, maestre!
nu contează că ai fost unul dintre cei mai mari actori, că ai fost cel mai bun, că ai avut o pasiune extraordinară pentru ceea ce ai făcut, în faţa morţii toţi suntem egali... Din păcate. Ea nu întreabă nimic, ea doar vine şi te ea. Trist. Mult prea trist.
duminică, 8 noiembrie 2009
cateva ganduri
nu înţeleg de ce magazinele sunt deja pline de brazi, brăduţi, globuri, lumanări, betele şi chestii pt. crăciun. Pană atunci mai este încă o lună jumătate, nu? Mă cam deprimă chestia asta. Şi da, înţeleg marketing-ul, însă mi se pare cam exagerat. Dar de ce m-aş mira oare? Totul este în ultima vreme exagerat.
nu-mi place duminica după-masă. Anunţă lunea şi mie nu mi-a plăcut niciodată ziua asta. Mă gandesc că sunt nedreaptă uneori cu ea, biata luni...
nu mi-a plăcut 2009, nu am fost pe aceeaşi lungime de undă, nu ne-am sincronizat aproape deloc. Aştept 2010, sper să fie un an mai bun pentru mine.
mă mai gandesc dacă merg la vot...
nu-mi place duminica după-masă. Anunţă lunea şi mie nu mi-a plăcut niciodată ziua asta. Mă gandesc că sunt nedreaptă uneori cu ea, biata luni...
nu mi-a plăcut 2009, nu am fost pe aceeaşi lungime de undă, nu ne-am sincronizat aproape deloc. Aştept 2010, sper să fie un an mai bun pentru mine.
mă mai gandesc dacă merg la vot...
joi, 29 octombrie 2009
cum am devenit iar studentă...
de data asta studentă, dar de la distanţă.
Am terminat de ceva timp o facultate.Facultate care am făcut-o din pasiune, fără să stau atunci să mă gandesc la ce va urma, ce şanse reale o să am după ce o termin. Şi îmi pare rău să spun asta acum, dar nu m-a ajutat pană acum la nimic. O facultate dublă specializare extrem de grea, 12 examene pe sesiune, muuulte referate, de citit o grămadă de bibliografie şi timp deloc de studiat în afara sesiunii, plus anumiţi profesori la care şi acum dacă mă gandesc îmi rămane un gust amar. Imi repetam mereu după cate o sesiune că nu se mai poate continua aşa, că următoarea o să fac tot posibilul să învăţ cate ceva pe parcurs, dar degeaba. Nu am reuşit nici măcar într-un semestru din cei 4 ani să fac lucrul ăsta. Şi atunci în sesiune era chin mare, nopţi dormite numai pe jumătate, stress mult, plans şi mai mult. Bineînţeles că rămanea cate 1 sau 2 examene şi în restanţe, nu se putea altfel. După sesiune eram ca şi teleghidată, slăbită. 2 zile numai măncam şi dormeam. Şi după 4 ani petrecuţi în acest ritm mi-am dat seama că am făcut o greşeală, ce bine era dacă îl ascultam pe tata. Greşeala pentru că nu sunt reuşesc să îmi găsesc de lucru în domeniu. Toată lumea cere experienţă, dar nimeni nu te lasă să o faci.
Şi uite aşa de anul trecut mi-am luat inima în dinţi şi sunt din nou studentă. De data asta l-am ascultat pe tata şi sper să fie totul ok după ce termin...fără criză!
Am terminat de ceva timp o facultate.Facultate care am făcut-o din pasiune, fără să stau atunci să mă gandesc la ce va urma, ce şanse reale o să am după ce o termin. Şi îmi pare rău să spun asta acum, dar nu m-a ajutat pană acum la nimic. O facultate dublă specializare extrem de grea, 12 examene pe sesiune, muuulte referate, de citit o grămadă de bibliografie şi timp deloc de studiat în afara sesiunii, plus anumiţi profesori la care şi acum dacă mă gandesc îmi rămane un gust amar. Imi repetam mereu după cate o sesiune că nu se mai poate continua aşa, că următoarea o să fac tot posibilul să învăţ cate ceva pe parcurs, dar degeaba. Nu am reuşit nici măcar într-un semestru din cei 4 ani să fac lucrul ăsta. Şi atunci în sesiune era chin mare, nopţi dormite numai pe jumătate, stress mult, plans şi mai mult. Bineînţeles că rămanea cate 1 sau 2 examene şi în restanţe, nu se putea altfel. După sesiune eram ca şi teleghidată, slăbită. 2 zile numai măncam şi dormeam. Şi după 4 ani petrecuţi în acest ritm mi-am dat seama că am făcut o greşeală, ce bine era dacă îl ascultam pe tata. Greşeala pentru că nu sunt reuşesc să îmi găsesc de lucru în domeniu. Toată lumea cere experienţă, dar nimeni nu te lasă să o faci.
Şi uite aşa de anul trecut mi-am luat inima în dinţi şi sunt din nou studentă. De data asta l-am ascultat pe tata şi sper să fie totul ok după ce termin...fără criză!
miercuri, 7 octombrie 2009
chestii
e frig, mohorat şi soarele ne-a părăsit. Nu-mi place perioada asta. În casă este mai rece decat afară. Noroc cu ceaiurile că ne mai salvează, deşi nu mă prea împac cu ele decat în situaţii de genul ăsta. Acum îmi dau şi eu seama de utilitatea lor. După o cană de ceai ţi-e cald.
Afară, în schimb e frumos. Parcul este plin ochi de bebeluşi în perioada asta, care de care mai frumoşi. Este lumea lor.
Ce este enervant este faptul că pană să ajungi în parc e cale lungă. În speţă de cand au început studenţii şcoala. Traficul e îngrozitor. În autobuze, troleie efectiv nu poţi respira, aşa sunt de pline. Fiecare se grăbeşte, nu contează că te-a călcat pe picior, că te lovoşte cu sacoşele. Trebuie să urce şi el în autobuz. Mulţi nu mai ştiu ce e aia răbdare. Ăştia ar fi, în primul rand cei mai în varstă.
Cam atat pentru azi...
Afară, în schimb e frumos. Parcul este plin ochi de bebeluşi în perioada asta, care de care mai frumoşi. Este lumea lor.
Ce este enervant este faptul că pană să ajungi în parc e cale lungă. În speţă de cand au început studenţii şcoala. Traficul e îngrozitor. În autobuze, troleie efectiv nu poţi respira, aşa sunt de pline. Fiecare se grăbeşte, nu contează că te-a călcat pe picior, că te lovoşte cu sacoşele. Trebuie să urce şi el în autobuz. Mulţi nu mai ştiu ce e aia răbdare. Ăştia ar fi, în primul rand cei mai în varstă.
Cam atat pentru azi...
marți, 6 octombrie 2009
siguranţa în transportul în comun
deşi posed de ceva vreme una bucată maşină, nu circul în oraş cu ea din varii motive. Circul, deci cu autobuzul în oraş.
Nu mă aşez decat rar sau aproape deloc. Într-una din seri mă întorc acasă şi în autobuz se afla foarte puţină lume, aşa că decid să mă aşez. Proastă decizie, de altfel. Pentru că stăteam faţă în faţă cu o persoană. Persoană care tot foşnea ceva, dar nu am dat atenţie pentru că am continuat să mă uit pe geam. Însă la un moment dat aceea persoană (era femeie) se răsteşte la mine şi încearcă să mă lovească şi mă întreabă: - Nu ţi-e bine? Am încremenit, noroc că am fost pe fază şi am reacţionat destul de prompt ridicandu-mă de acolo, că altfel cu siguranţă reuşea să mă lovească. Şi atunci cand m-am ridicat am observat că arată ciudat, avea foarte multe bagaje, era tunsă scurt de tot şi avea o faţă pe care se citea agresivitate. Acum, să zicem că a fost şi greşeala mea, că m-am aşezat aiurea, nu m-am uitat înainte să o fac. Dar mă aşez atat de rar şi am uitat de aspectul ăsta. Şi îmi amintesc că de aproximativ 1 an eram în acelaşi troleu şi la un moment dat se iau 2 persoane la bătaie, dintre care una era această femeie, iar cealaltă un bărbat, care la momentul respectiv am crezut că sunt soţ şi soţie. Dar se pare că m-am înşelat, bărbatul era un simplu pasager de care s-a legat femeia asta.
Mă întorc acasă într-o după masă de data aceasta. Era iarnă. Foarte multă lume şi agitaţie în autobuz. Stăteam undeva langă un compostor, dar a trebuit să mă strecor mai departe de el pentru că încurcam lumea care trebuia să-şi perforeze biletele. Aşa se face că ajung în dreptul unui scaun. Şi după nici 2 minute de mers, mă prinde cineva de fular şi mă întreabă: - Nu ţi-e bine? Da, era aceeaşi femeie. Am reuşit şi de data aia să mă strecor repede. Acum vă daţi seama ce a fost în sufletul meu. Clar, mă urmăreşte, are ceva cu mine!
După incidentul ăsta o vreme mi-a fost pur şi simplu frică de oameni, de aşezat nici nu se mai punea problema. Aproape fiecare om mi se părea suspect, mi se părea că fiecare mă urmăreşte. Îi analizam pe fiecare şi cum vedeam că se mişca unul înspre mine îmi schimbam brusc şi eu direcţia.
Ştiu ca ei nu au nici o vină că s-au născut aşa, dar mă gandesc că ar trebui luate nişte măsuri.
Nu mă aşez decat rar sau aproape deloc. Într-una din seri mă întorc acasă şi în autobuz se afla foarte puţină lume, aşa că decid să mă aşez. Proastă decizie, de altfel. Pentru că stăteam faţă în faţă cu o persoană. Persoană care tot foşnea ceva, dar nu am dat atenţie pentru că am continuat să mă uit pe geam. Însă la un moment dat aceea persoană (era femeie) se răsteşte la mine şi încearcă să mă lovească şi mă întreabă: - Nu ţi-e bine? Am încremenit, noroc că am fost pe fază şi am reacţionat destul de prompt ridicandu-mă de acolo, că altfel cu siguranţă reuşea să mă lovească. Şi atunci cand m-am ridicat am observat că arată ciudat, avea foarte multe bagaje, era tunsă scurt de tot şi avea o faţă pe care se citea agresivitate. Acum, să zicem că a fost şi greşeala mea, că m-am aşezat aiurea, nu m-am uitat înainte să o fac. Dar mă aşez atat de rar şi am uitat de aspectul ăsta. Şi îmi amintesc că de aproximativ 1 an eram în acelaşi troleu şi la un moment dat se iau 2 persoane la bătaie, dintre care una era această femeie, iar cealaltă un bărbat, care la momentul respectiv am crezut că sunt soţ şi soţie. Dar se pare că m-am înşelat, bărbatul era un simplu pasager de care s-a legat femeia asta.
Mă întorc acasă într-o după masă de data aceasta. Era iarnă. Foarte multă lume şi agitaţie în autobuz. Stăteam undeva langă un compostor, dar a trebuit să mă strecor mai departe de el pentru că încurcam lumea care trebuia să-şi perforeze biletele. Aşa se face că ajung în dreptul unui scaun. Şi după nici 2 minute de mers, mă prinde cineva de fular şi mă întreabă: - Nu ţi-e bine? Da, era aceeaşi femeie. Am reuşit şi de data aia să mă strecor repede. Acum vă daţi seama ce a fost în sufletul meu. Clar, mă urmăreşte, are ceva cu mine!
După incidentul ăsta o vreme mi-a fost pur şi simplu frică de oameni, de aşezat nici nu se mai punea problema. Aproape fiecare om mi se părea suspect, mi se părea că fiecare mă urmăreşte. Îi analizam pe fiecare şi cum vedeam că se mişca unul înspre mine îmi schimbam brusc şi eu direcţia.
Ştiu ca ei nu au nici o vină că s-au născut aşa, dar mă gandesc că ar trebui luate nişte măsuri.
luni, 28 septembrie 2009
neputinţa
numai în spital să nu ajungi. Nici măcar aşa cum am fost eu în vizită pentru aproximativ 1 oră. Cand ajungi acolo zici că nu-i adevărat, e plin de lume, plin de lume bolnavă. Se uită la tine cu ochii plini de lacrimi şi de tristeţe. Pe chipul lor se citeşte suferinţa. De abia mai schiţează un zambet, dar în sufletul lor nimeni nu poate şti ce este.
Îşi pun speranţa în doctor şi de abia îl aşteaptă să vină să-i vadă, să-i încurajeze. Au nevoie de asta. Oricat de mult i-ar durea şi oricat de mult i-ar supăra boala dacă primesc o vorbă bună, o încurajare de la doctor, parcă, parcă sunt alţii. Chipul lor se luminează dintr-odată.
E tare dureros să ai un bolnav în familie. Să ştii cat suferă, cat se chinuie şi să nu poţi face nimic. Să fii neputincios. Uneori mă gandesc că nu-i drept, parcă tot cei mai buni oameni şi cei mai dragi ţie suferă. Dar asta e, nu poţi lua durerea nimănui. Şi la urma urmei cine sunt eu să judec? Nu putem decat să acceptăm lucrurile aşa cum sunt şi să ne mobilizăm să fim alături de cel ce suferă şi să-l sprijinim moral.
Îşi pun speranţa în doctor şi de abia îl aşteaptă să vină să-i vadă, să-i încurajeze. Au nevoie de asta. Oricat de mult i-ar durea şi oricat de mult i-ar supăra boala dacă primesc o vorbă bună, o încurajare de la doctor, parcă, parcă sunt alţii. Chipul lor se luminează dintr-odată.
E tare dureros să ai un bolnav în familie. Să ştii cat suferă, cat se chinuie şi să nu poţi face nimic. Să fii neputincios. Uneori mă gandesc că nu-i drept, parcă tot cei mai buni oameni şi cei mai dragi ţie suferă. Dar asta e, nu poţi lua durerea nimănui. Şi la urma urmei cine sunt eu să judec? Nu putem decat să acceptăm lucrurile aşa cum sunt şi să ne mobilizăm să fim alături de cel ce suferă şi să-l sprijinim moral.
sâmbătă, 26 septembrie 2009
răceala
nu-mi prea plac ceaiurile, le beau cateodata doar iarna cand vin îngheţată de afară şi nu ştiu cum să mă încălzesc mai repede. Şi le mai beau atunci cand sunt răcită, adică azi.
Dureri în gat, tuse şi cam atat pană acum, sper să nu fac febră, că atunci e mai nasol. Şi asta de la o îngheţată care a fost atat de rece, că nici măcar nu i-am simţit gustul. Vorba aia, mi-am cam făcut-o cu mana mea, dar nah ce să faci, cand ţi-e poftă uneori mananci şi abia după aia te gandeşti la consecinţe. Aşa şi eu. Exact după ce am terminat de mancat respectiva îngheţată mi-am zis oh sigur răcesc acum. Şi după nici o zi jumate au apărut primele simptome.
Un weekend liniştit, sub plapumă cu o carte şi cu ceaiuri.
Dureri în gat, tuse şi cam atat pană acum, sper să nu fac febră, că atunci e mai nasol. Şi asta de la o îngheţată care a fost atat de rece, că nici măcar nu i-am simţit gustul. Vorba aia, mi-am cam făcut-o cu mana mea, dar nah ce să faci, cand ţi-e poftă uneori mananci şi abia după aia te gandeşti la consecinţe. Aşa şi eu. Exact după ce am terminat de mancat respectiva îngheţată mi-am zis oh sigur răcesc acum. Şi după nici o zi jumate au apărut primele simptome.
Un weekend liniştit, sub plapumă cu o carte şi cu ceaiuri.
miercuri, 23 septembrie 2009
despre oameni
"Oamenii vin şi pleacă".
este ciudat. Ajungi la un moment dat să cunoşti un om, de fapt sa crezi că-l cunoşi foarte bine şi într-o fracţiune de secundă să se schimbe totul, să îţi dai seama ca nu-l cunoşti aproape deloc.
Şi aici mă refer la cea mai bună prietenă a mea din liceu. O prietenă adevărată atunci. Îmi amintesc că ne vizitam după şcoală de 2 sau 3 ori (locuiam extrem de aproape), mergeam şi veneam împreună de la şcoală, cateodată învăţam împreună, ne ajutam la teme (de fapt mă ajuta, că învăţa mai bine decat mine). Era prima din clasă, şefă de promoţie atunci cand am terminat liceul. O admiram. Era ambiţioasă foc, zodia fecioară. Relevant pentru mine, deşi nu prea cred în zodiac. Însă toate fecioarele pe care le cunosc sunt extrem de hotărate şi curajoase, dacă îşi propun ceva nu se lasă pană nu realizează ceva-ul acela.
Eram deci foarte apropiate. Terminăm liceul, devenim studente. Asta însemna să locuim împreună pe perioada facultăţii (în alt oraş). Şi cate planuri ne făceam împreună. Că o să stăm toţi cei 4 ani de facultate şi o să fie super. Însă după cateva luni de convieţuit împreună, situaţia s-a schimbat radical.
Mi-am dat seama că persoana de langă mine este cu totul alta. Nu este ea, prietena mea de acasă, aşa cum o ştiam. În fiecare zi descopeream lucruri noi despre ea, pe care parcă le-a ţinut ascunse pană atunci. Lucruri noi neplăcute. Şi uite aşa am ajuns ca după un an să nu mai locuim împreună. Trist, ştiu. Mai trist este că de atunci nici nu am mai vazut-o. Şi nu au fost certuri. Flacăra a încetat să mai ardă. S-a stins.
O prietenie frumoasă, cu un sfarşit ciudat.
este ciudat. Ajungi la un moment dat să cunoşti un om, de fapt sa crezi că-l cunoşi foarte bine şi într-o fracţiune de secundă să se schimbe totul, să îţi dai seama ca nu-l cunoşti aproape deloc.
Şi aici mă refer la cea mai bună prietenă a mea din liceu. O prietenă adevărată atunci. Îmi amintesc că ne vizitam după şcoală de 2 sau 3 ori (locuiam extrem de aproape), mergeam şi veneam împreună de la şcoală, cateodată învăţam împreună, ne ajutam la teme (de fapt mă ajuta, că învăţa mai bine decat mine). Era prima din clasă, şefă de promoţie atunci cand am terminat liceul. O admiram. Era ambiţioasă foc, zodia fecioară. Relevant pentru mine, deşi nu prea cred în zodiac. Însă toate fecioarele pe care le cunosc sunt extrem de hotărate şi curajoase, dacă îşi propun ceva nu se lasă pană nu realizează ceva-ul acela.
Eram deci foarte apropiate. Terminăm liceul, devenim studente. Asta însemna să locuim împreună pe perioada facultăţii (în alt oraş). Şi cate planuri ne făceam împreună. Că o să stăm toţi cei 4 ani de facultate şi o să fie super. Însă după cateva luni de convieţuit împreună, situaţia s-a schimbat radical.
Mi-am dat seama că persoana de langă mine este cu totul alta. Nu este ea, prietena mea de acasă, aşa cum o ştiam. În fiecare zi descopeream lucruri noi despre ea, pe care parcă le-a ţinut ascunse pană atunci. Lucruri noi neplăcute. Şi uite aşa am ajuns ca după un an să nu mai locuim împreună. Trist, ştiu. Mai trist este că de atunci nici nu am mai vazut-o. Şi nu au fost certuri. Flacăra a încetat să mai ardă. S-a stins.
O prietenie frumoasă, cu un sfarşit ciudat.
sâmbătă, 19 septembrie 2009
invitaţie la nuntă
trebuie să recunosc că am o problemă cu nunţile şi invitaţiile la nunţi. Nu mă înţelegeţi greşit, imi place să merg la nunţi, dar la nunţile celor apropiati, prieteni sau rude.
Nu-mi place să merg la nunţile celor pe care i-am cunoscut la un moment dat, am mers cat de cat pe acelaşi drum o perioadă, iar după aceea gata, fiecare cu drumul său, fiecare cu viaţa lui. Şi de atunci nu te-ai mai văzut, nu aţi mai vorbit...Dar, te trezeşti brusc cu o invitaţie la nuntă.
Acum tu ştii clar că nu mergi, de abia ai recunoscut viitoarea mireasă, deci invitaţii nu ai cum să-i cunoşti şi nu o să te simţi bine. Cică nu este frumos să spui nu atunci cand ai primit invitaţia. Viitorii miri vin entuziasmaţi să-ţi înmaneze invitaţia şi nu poţi să le tai elanul din prima, deşi tu eşti ferm convinsă că nu te duci. Bun. Şi acolo pe invitaţie jos stă scris frumos să confirmăm prezenţa pană la data x. Ok,ok. Deci prezenţa, da? Şi dacă sunt hotărată că nu merg şi nu sun ca doar scrie clar acolo să confirm prezenţa, de ce mă mai sună mirii să confirm absenţa? Şi nu-i destul să răspunzi că trebuie şi motive. Şi motive ai destule, dar asta ar însemna să stai o jumătate de oră la telefon să-i explici viitoarei mirese şi tot nu ar înţelege pentru că nici un motiv nu i se pare destul de bun. Şi atunci ajungi să-i spui clar: aşa am hotărat! Şi parcă brusc îşi dă seama ca e pe bune, că nu te duci, că nu are cum să te convingă. Cu o voce stinsă te salută şi închide telefonul. Şi gata, totul revine la normal, ea dispare din nou.
Ce mă nedumereşte pe mine este supărarea asta a lor. Oare ei chiar nu s-au gandit că există totuşi posibilitatea să nu mergi? La cum au reacţionat se pare că nici nu şi-au pus problema asta.
Nu-mi place să merg la nunţile celor pe care i-am cunoscut la un moment dat, am mers cat de cat pe acelaşi drum o perioadă, iar după aceea gata, fiecare cu drumul său, fiecare cu viaţa lui. Şi de atunci nu te-ai mai văzut, nu aţi mai vorbit...Dar, te trezeşti brusc cu o invitaţie la nuntă.
Acum tu ştii clar că nu mergi, de abia ai recunoscut viitoarea mireasă, deci invitaţii nu ai cum să-i cunoşti şi nu o să te simţi bine. Cică nu este frumos să spui nu atunci cand ai primit invitaţia. Viitorii miri vin entuziasmaţi să-ţi înmaneze invitaţia şi nu poţi să le tai elanul din prima, deşi tu eşti ferm convinsă că nu te duci. Bun. Şi acolo pe invitaţie jos stă scris frumos să confirmăm prezenţa pană la data x. Ok,ok. Deci prezenţa, da? Şi dacă sunt hotărată că nu merg şi nu sun ca doar scrie clar acolo să confirm prezenţa, de ce mă mai sună mirii să confirm absenţa? Şi nu-i destul să răspunzi că trebuie şi motive. Şi motive ai destule, dar asta ar însemna să stai o jumătate de oră la telefon să-i explici viitoarei mirese şi tot nu ar înţelege pentru că nici un motiv nu i se pare destul de bun. Şi atunci ajungi să-i spui clar: aşa am hotărat! Şi parcă brusc îşi dă seama ca e pe bune, că nu te duci, că nu are cum să te convingă. Cu o voce stinsă te salută şi închide telefonul. Şi gata, totul revine la normal, ea dispare din nou.
Ce mă nedumereşte pe mine este supărarea asta a lor. Oare ei chiar nu s-au gandit că există totuşi posibilitatea să nu mergi? La cum au reacţionat se pare că nici nu şi-au pus problema asta.
joi, 17 septembrie 2009
somnul meu de dimineaţă
mie îmi place să dorm. Îmi place să dorm mai ales dimineaţa. Şi mult.
De cand mă ştiu am avut probleme cu trezitul dimineaţa. În facultate, cursurile de la 8 nu le serveam decat foarte rar sau aproape deloc, ştiu… destul de rău, dar deşi de seara îmi planificam să merg, odată ce suna alarma dimineaţa îmi apărea îm gand şi posibilitatea aş putea să nu mă duc…şi 20 minute procese de conştiinţă şi frămantări: să mă duc? sa nu mă duc? şi uite aşa în loc să adorm repede la loc mă chinuiam. Zău aşa, pentru mine este un chin să mă trezesc dimineaţa, mi se pare că nici nu pot să gandesc logic atat de devreme.
Ok, dar ce te faci cand este chiar musai să te trezeşti undeva în jurul orei 6 dimineaţa? De exemplu, la examene nu puteam lipsi…hmmm… grea încercare. Aşadar cand ştiam că ziua următoare trebuia să mă trezesc neaparat la ora 6, agitaţia începea de seara de pe la ora 22 şi ceva…aoleu nu se poate, maine dimineaţă mă trezesc la 6…pfff…nasol… şi uite aşa de abia reuşeam să adorm de stresată ce eram că maine trebuie să mă trezesc dis de dimineaţă.
Ah şi să nu uit, telefonul care sună dimineaţa, de-a dreptul teroare. Ca să reuşesc să mă ridic la 6 telefonul trebuie să sune undeva în jurul orei 5 şi un sfert…ştiu, ştiu urat, mai ales pentru sora mea care-i nevoită săraca să audă alarma de 3 ori, dar ce sa fac nu pot să mă ridic un doi, mai trebuie să dorm o jumătate de oră după ce sună, de fapt dorm e mult spus, să moţăi ar fi cuvantul potrivit. Oh, dar am uitat să specific că ceasul de la telefon este fixat cu 10 min. înainte doar ca să reuşesc să mă ridic şi să nu întarzii, dar tot degeaba că eu nu uit că ii pus cu 10 min. înainte, şi uite aşa dimineaţa fac şi calcule. Complicat rău, ce mai…
Şi cum speranţa moare ultima, eu şi cei apropiaţi mie încă mai credem şi sperăm că într-o bună zi o să-mi revin şi eu şi o să fiu un om matinal. Pană atunci însă, mie imi placeee să dorm dimineataaa!
De cand mă ştiu am avut probleme cu trezitul dimineaţa. În facultate, cursurile de la 8 nu le serveam decat foarte rar sau aproape deloc, ştiu… destul de rău, dar deşi de seara îmi planificam să merg, odată ce suna alarma dimineaţa îmi apărea îm gand şi posibilitatea aş putea să nu mă duc…şi 20 minute procese de conştiinţă şi frămantări: să mă duc? sa nu mă duc? şi uite aşa în loc să adorm repede la loc mă chinuiam. Zău aşa, pentru mine este un chin să mă trezesc dimineaţa, mi se pare că nici nu pot să gandesc logic atat de devreme.
Ok, dar ce te faci cand este chiar musai să te trezeşti undeva în jurul orei 6 dimineaţa? De exemplu, la examene nu puteam lipsi…hmmm… grea încercare. Aşadar cand ştiam că ziua următoare trebuia să mă trezesc neaparat la ora 6, agitaţia începea de seara de pe la ora 22 şi ceva…aoleu nu se poate, maine dimineaţă mă trezesc la 6…pfff…nasol… şi uite aşa de abia reuşeam să adorm de stresată ce eram că maine trebuie să mă trezesc dis de dimineaţă.
Ah şi să nu uit, telefonul care sună dimineaţa, de-a dreptul teroare. Ca să reuşesc să mă ridic la 6 telefonul trebuie să sune undeva în jurul orei 5 şi un sfert…ştiu, ştiu urat, mai ales pentru sora mea care-i nevoită săraca să audă alarma de 3 ori, dar ce sa fac nu pot să mă ridic un doi, mai trebuie să dorm o jumătate de oră după ce sună, de fapt dorm e mult spus, să moţăi ar fi cuvantul potrivit. Oh, dar am uitat să specific că ceasul de la telefon este fixat cu 10 min. înainte doar ca să reuşesc să mă ridic şi să nu întarzii, dar tot degeaba că eu nu uit că ii pus cu 10 min. înainte, şi uite aşa dimineaţa fac şi calcule. Complicat rău, ce mai…
Şi cum speranţa moare ultima, eu şi cei apropiaţi mie încă mai credem şi sperăm că într-o bună zi o să-mi revin şi eu şi o să fiu un om matinal. Pană atunci însă, mie imi placeee să dorm dimineataaa!
luni, 14 septembrie 2009
prima zi de şcoală
îmi amintesc de primele zile de şcoală din generală, parcă alea erau mai pline de farmec. Înainte de a începe clasa întai eram tare nerăbdătoare pentru că vroiam sa ştiu să citesc mai repede, dar mama a considerat ca trebuie să învăţ de la învăţătorul meu. Şi deci nu m-a învăţat. M-am ofticat pentru că aveam ceva prietene mai mari care ştiau deja citi, şi na vroiam sa nu mă aflu în inferioritate faţă de ele:)
Cu vreo 2 săptămani înainte de începerea anului şcolar se făceau pregătiri intense, cumpăram împreună cu ai mei haine, rechizite şi doamne ce mult imi plăcea!
Toate dimineţile de 15 septembrie erau răcoroase şi de cele mai multe ori ploua şi trebuia să-mi adaptez garderoba pregătită de seara, că imi era rece şi nu mai puteam merge îmbrăcată cum imi propusesem. Şi cu emoţie în gat şi însoţită de mama plecam spre şcoală.
La şcoala toţi eram nerăbdători să ne întalnim cu domnul învăţator, să-i povestim ce am făcut noi în cele 3 luni de vacanţă. Noroc că eram doar 13 elevi în clasă!:)
Urmau după aceea poveştile între noi colegii, fiecare se "lăuda" cu cate năzbatii a făcut peste vacanţă şi pe unde a fost plecat.
Ajunsă acasă, luam fiecare carte pe braţe şi o răsfoiam în parte, după care treceam la învelirea lor şi fiecăreia îi atribuiam un caiet pe care stătea scris frumos numele, prenumele meu şi materia.
Azi parcă mă cuprinde nostalgia cand văd elevii că se întorc de la şcoală cu cărţile sub braţ şi îmi este dor de primele zile de şcoală.
Cu vreo 2 săptămani înainte de începerea anului şcolar se făceau pregătiri intense, cumpăram împreună cu ai mei haine, rechizite şi doamne ce mult imi plăcea!
Toate dimineţile de 15 septembrie erau răcoroase şi de cele mai multe ori ploua şi trebuia să-mi adaptez garderoba pregătită de seara, că imi era rece şi nu mai puteam merge îmbrăcată cum imi propusesem. Şi cu emoţie în gat şi însoţită de mama plecam spre şcoală.
La şcoala toţi eram nerăbdători să ne întalnim cu domnul învăţator, să-i povestim ce am făcut noi în cele 3 luni de vacanţă. Noroc că eram doar 13 elevi în clasă!:)
Urmau după aceea poveştile între noi colegii, fiecare se "lăuda" cu cate năzbatii a făcut peste vacanţă şi pe unde a fost plecat.
Ajunsă acasă, luam fiecare carte pe braţe şi o răsfoiam în parte, după care treceam la învelirea lor şi fiecăreia îi atribuiam un caiet pe care stătea scris frumos numele, prenumele meu şi materia.
Azi parcă mă cuprinde nostalgia cand văd elevii că se întorc de la şcoală cu cărţile sub braţ şi îmi este dor de primele zile de şcoală.
duminică, 13 septembrie 2009
gelato
zilele astea am o poftă nebună de ingheţată, dar nu orice ingheţată, am poftă de îngheţată de aici.
Este cea mai buna îngheţată pe care am mancat-o eu pană acum. Este la cornet, densă şi are cel mai bun gust. Preferata mea este cu fistic şi panna cotta. Şi am un dor de îngheţata asta, numai zău că nu-mi vine să merg pană în italia numai ca să mănanc ingheţată, iar prietenii mei care vin de acolo nu au cum să-mi aducă. Şi de fiecare dată cand se întorc în ţară mă întreabă ce vreau şi răspunsul meu este acelaşi, vreau îngheţată! Iar ei imi raspund mereu să mă gandesc la ceva posibil de adus, nu imposibil. Bineînţeles că am căutat-o şi la noi, dar oricat de bine ar semana cu cea din italia, gustul nu e acelaşi nici pe jumătate.
Deci anul ăsta nu s-a putut nici cum să ajung acolo, dar la anul zău că dau o fugă numai ca să mananc înghetată!:)
Este cea mai buna îngheţată pe care am mancat-o eu pană acum. Este la cornet, densă şi are cel mai bun gust. Preferata mea este cu fistic şi panna cotta. Şi am un dor de îngheţata asta, numai zău că nu-mi vine să merg pană în italia numai ca să mănanc ingheţată, iar prietenii mei care vin de acolo nu au cum să-mi aducă. Şi de fiecare dată cand se întorc în ţară mă întreabă ce vreau şi răspunsul meu este acelaşi, vreau îngheţată! Iar ei imi raspund mereu să mă gandesc la ceva posibil de adus, nu imposibil. Bineînţeles că am căutat-o şi la noi, dar oricat de bine ar semana cu cea din italia, gustul nu e acelaşi nici pe jumătate.
Deci anul ăsta nu s-a putut nici cum să ajung acolo, dar la anul zău că dau o fugă numai ca să mananc înghetată!:)
joi, 10 septembrie 2009
nordul moldovei
luni, 7 septembrie 2009
cum i-am văzut eu pe ei...
şi aici, mă refer la italieni, pentru că am trăit la ei in ţară o perioadă de 9 luni. Deci:
- mi-au plăcut bineînţeles pastele şi îngheţata lor,
- mi-a plăcut aspectul exterior al locuinţelor lor (şi spun doar exterior pentru că nu am văzut multe interioare de-a lor),
- satele lor sunt tare mişto,următoarea casă se află la cel puţin 500 m de tine, deci poţi să te desfăşori fară ca vecinul să-ţi sufle în ceafă cum se întîmplă pe la noi,
- şosele lor se pot numi într-adevăr şosele,
- dacă te întîlneşti cu vreunul dintre ei de 20 de ori într-o zi atunci tot de atîtea ori vă şi salutaţi (la început bineînţeles că nu am ştiut chestia asta şi mi s-a întîmplat să mă întîlnesc cu unul dintre ei de 2 ori şi l-am salutat doar prima dată, mi-a cerut repede să-i spun de ce sunt supărată sau nervoasă, am aflat după acest incident cum stă treaba cu salutul pe la ei),
- sunt punctuali, dacă ţi-a zis că o să fie acolo la ora x atunci la ora aia îl găseşti, în caz că a intervenit ceva şi nu poate să se prezinte la întîlnire te sună cu cel puţin 2, 3 zile înainte ca să amîne,
- cînd muncesc, muncesc, respectă programul cu stricteţe chiar dacă lucrează pentru ei,
-ştiu să se relaxeze, uită de tot şi impreună cu soţia si cei 2 sau 3 copii se urcă în maşină şi pleacă în weekend, chiar dacă numai pentru ziua de duminică (sîmbăta la ei e zi de muncă),
- mănîncă regulamentar, însă prea mult:),
- sunt matinali, chiar si cei care nu muncesc sau sunt pensionari dimineaţa la ora 7 işi iau micul dejun la bar, aleargă ori îşi plimbă căţelul;
- îşi permit să trăiască peste limita decentului, chiar daca sunt nişte simpli muncitori în fabrică.
- mi-a plăcut aspectul exterior al locuinţelor lor (şi spun doar exterior pentru că nu am văzut multe interioare de-a lor),
- satele lor sunt tare mişto,următoarea casă se află la cel puţin 500 m de tine, deci poţi să te desfăşori fară ca vecinul să-ţi sufle în ceafă cum se întîmplă pe la noi,
- şosele lor se pot numi într-adevăr şosele,
- dacă te întîlneşti cu vreunul dintre ei de 20 de ori într-o zi atunci tot de atîtea ori vă şi salutaţi (la început bineînţeles că nu am ştiut chestia asta şi mi s-a întîmplat să mă întîlnesc cu unul dintre ei de 2 ori şi l-am salutat doar prima dată, mi-a cerut repede să-i spun de ce sunt supărată sau nervoasă, am aflat după acest incident cum stă treaba cu salutul pe la ei),
- sunt punctuali, dacă ţi-a zis că o să fie acolo la ora x atunci la ora aia îl găseşti, în caz că a intervenit ceva şi nu poate să se prezinte la întîlnire te sună cu cel puţin 2, 3 zile înainte ca să amîne,
- cînd muncesc, muncesc, respectă programul cu stricteţe chiar dacă lucrează pentru ei,
-ştiu să se relaxeze, uită de tot şi impreună cu soţia si cei 2 sau 3 copii se urcă în maşină şi pleacă în weekend, chiar dacă numai pentru ziua de duminică (sîmbăta la ei e zi de muncă),
- mănîncă regulamentar, însă prea mult:),
- sunt matinali, chiar si cei care nu muncesc sau sunt pensionari dimineaţa la ora 7 işi iau micul dejun la bar, aleargă ori îşi plimbă căţelul;
- îşi permit să trăiască peste limita decentului, chiar daca sunt nişte simpli muncitori în fabrică.
marți, 1 septembrie 2009
inceput de toamnă
aici mi-am exprimat deja părerea despre anotimpul ăsta, însă deocamdata este bine... încă mai simt mirosul vinetelor proaspat prajite, boabele strugurilor au prins contur şi sunt perfecte pentru savurat, iar razele soarelui incă ne mai însoţesc. Nu-mi doresc decat o toamnă liniştită, cu soare şi bineînţeles fără ploi...
Vezi mai multe video din Film
Vezi mai multe video din Film
duminică, 30 august 2009
home sweet home
da, sunt acasă. Acasă, unde suntem aşteptate (eu şi soră-mea) de fiecare dată cu braţele deschise de părinţi şi bunici. Acasă, unde toata lumea se agită de ici pe colo pentru a ne face nouă şederea cat mai plăcută.
Mama ne face cele mai bune şi nemaipomenite dulciuri, de la crema de zahăr ars pană la gogoşile alea gustoase ale ei. De-aş fi moştenit măcar jumatate din talentul ei pentru făcut dulciuri! Bunica se ocupă îndeaproape de mancarea propriu zisă. Deja ne-a prezentat meniul pentru ziua de maine şi nu pot să spun decat că sună delicios! Desigur nu-i uităm pe tata şi pe bunic care stau pe aproape să ajute la cumpărături şi tot ce au nevoie mama şi bunica.
Acasă este şi biscotto, a cărui veselie este imensă atunci cand ne vede. Tot acasă dorm cel mai bine, fără grija alarmei de dimineaţă. Serile petrecute aici sunt pline de farmec, stăm la poveşti interminabile şi depănăm multe, multe amintiri. E tare plăcut. Şi mă bucur nespus de mult de fiecare dată cand am ocazia să petrec mai mult decat un weekend, aşa cum este acum!
Mama ne face cele mai bune şi nemaipomenite dulciuri, de la crema de zahăr ars pană la gogoşile alea gustoase ale ei. De-aş fi moştenit măcar jumatate din talentul ei pentru făcut dulciuri! Bunica se ocupă îndeaproape de mancarea propriu zisă. Deja ne-a prezentat meniul pentru ziua de maine şi nu pot să spun decat că sună delicios! Desigur nu-i uităm pe tata şi pe bunic care stau pe aproape să ajute la cumpărături şi tot ce au nevoie mama şi bunica.
Acasă este şi biscotto, a cărui veselie este imensă atunci cand ne vede. Tot acasă dorm cel mai bine, fără grija alarmei de dimineaţă. Serile petrecute aici sunt pline de farmec, stăm la poveşti interminabile şi depănăm multe, multe amintiri. E tare plăcut. Şi mă bucur nespus de mult de fiecare dată cand am ocazia să petrec mai mult decat un weekend, aşa cum este acum!
miercuri, 26 august 2009
de ce?
ma intreb de ce unii oameni nu au liniste, de ce nu se multumesc cu cat se poate sti pentru moment, de ce de fiecare data pun aceleasi intrebari, de ce nu-si vad de viata lor, de ce sunt atat de bagaciosi, de ce ii intereseaza mai mult viata altora decat propria lor viata... Zici ca traiesc doar sa-ti stie tie viata si sa ti- o organizeze, ca stiu ei ce-i mai bine pentru tine. Mai demult ma amuzau teribil astfel de oameni, azi parca m-am saturat sa tot aud aceleasi intrebari. Devin enervanti.
vineri, 21 august 2009
marți, 18 august 2009
zilele astea...
zilele astea sunt din ce in ce mai periculoase. Daca pana ieri am reusit sa ma lovesc la mana, la picior, iata ca azi m-am accidentat la ochi cu usa de la masina. Oricat de mult as incerca sa-mi dau seama cum a fost posibil, nu reusesc. Imi tot spun ca o fi neatentia, dar parca-i prea de tot. Nu mi se vindeca bine piciorul, mana, ca reusesc sa ma accidentez la altceva. Si partea nasoala este ca doare si o perioada raman si semne. Cred ca cel mai bine ar fi sa ma ascund in casa si sa nu fac absolut nimic zilele astea...
luni, 17 august 2009
marți, 11 august 2009
cand lenea este mare
- As dori daca se poate perechea pantofului.
- Sigur, doar o secunda va rog sa asteptati.
(vanzatoarea se intoarce extrem de repede)
- Ne pare rau, dar se pare ca este o greseala, nu avem perechea pentru ca cineva a luat o pereche de papuci cu 2 numere diferite.
-Poftim??? Dar cum este posibil?
- Pai nu stim cum s-a intamplat, dar nu avem o pereche cu numarul pe care-l doriti. Ne pare rau.
- Off, si erau papucii demult visati. Se poate sa mai primiti?
- Imi pare rau inca o data, dar din pacate nu va pot ajuta.
Nu-mi ramane decat sa ies din magazin, dezamagita rau. Si dupa o jumate de ora de plimbat aiurea prin mall cu gandul tot la acei papuci(ma rog la acel papuc...ca perechea lui s-a ratacit intr-un mod cu totul absurd) ma hotarasc sa mai incerc odata. Dar sa nu mai apelez la aceeasi vanzatoare. Deci intru pentru a doua oara.
(iau in mana un numar oarecare din pantofii doriti si ma indrept spre o a doua vanzatoare)
- Spuneti-mi va rog, o pereche numarul x este posibil sa aveti?
- Numai putin sa caut.
- Uitati. Aveti aici numarul x.
Casc ochii mari de tot si nu imi vine sa cred...
- Poftim? Aveti numarul x?
- Da, dar de ce sunteti asa surprinsa?
Ii povestesc faza cu cealalta vanzatoare. Face si ea o fata mare. Si ma sfatuieste sa ma indrept spre caietul cu reclamatii...Zis si facut!
luni, 10 august 2009
vara/toamna
sunt melancolica. Mi-am dat seama de azi dimineata ca nu mai este foarte mult si vara se sfarseste. Si asta ma cam intristeaza. Nu-mi place toamna. Toamna ploua si e frig. Si asta poate fi deprimant cateodata. Imi amintesc ca in copilarie imi placea toamna doar asa pentru 2 zile si dupa aceea vroiam sa fie iar vara. O zi pentru prima zi de scoala cand asteptam sa-mi revad profesorii si colegii si o zi pentru ziua mea de nastere. Atat, dupa aia ar fi fost super sa fie iarasi vara si vacanta:). Acum nu mai astept toamna aproape deloc ca la scoala nu mai merg, iar cu fiecare serbare a zilei de nastere imi dau seama cat de repede trece timpul asta...
Deci preferata mea este vara, vara pentru ca iubesc soarele, pentru ca pot sa ma imbrac cat de lejer, pentru ca fructele sunt preferatele mele, pentru ca ador marea, vara pentru ca e concediu...
Deci preferata mea este vara, vara pentru ca iubesc soarele, pentru ca pot sa ma imbrac cat de lejer, pentru ca fructele sunt preferatele mele, pentru ca ador marea, vara pentru ca e concediu...
vineri, 7 august 2009
nu am chef azi
azi nu am chef de nimic...
am o stare asa de moleseala
as da o fuga pana la mare sa o vad, dar din pacate nu se poate
trebuie sa ma multumesc cu amintirea ei de anul trecut
se simte ca este vineri
toata lumea viseaza la weekend...
Vama Veche - Nu am chef azi
Asculta mai multe audio Muzica
am o stare asa de moleseala
as da o fuga pana la mare sa o vad, dar din pacate nu se poate
trebuie sa ma multumesc cu amintirea ei de anul trecut
se simte ca este vineri
toata lumea viseaza la weekend...
Vama Veche - Nu am chef azi
Asculta mai multe audio Muzica
miercuri, 5 august 2009
run
vreau sa fug...de griji si de probleme. M-am saturat. Nu vin niciodata cate una, vin in lant. Iar cateodata simt ca nu am putere sa le fac fata. Si totusi, fara ele nu as simti poate ca traiesc cu adevarat, as trai asa doar pe jumatate. Poate m-as plictisi daca totul ar fi roz si nu ar mai trebui sa lupt ca sa obtin ce-mi doresc. De aceea roz-ul face combinatie buna cu gri. Dar parca de ceva vreme paleta inclina mai mult spre gri. Si nu-mi ramane decat sa lupt ca sa se redreseze...
Leona Lewis - Run
Vezi mai multe video din Muzica
Leona Lewis - Run
Vezi mai multe video din Muzica
marți, 4 august 2009
somnul meu si luna plina
putin dupa miezul noptii ma pun sa dorm, dar dupa 20 min de incercari constat ca nu pot sa adorm. Ma gandesc de ce oare? Si atunci un gand ma loveste...fug repede la geam si o vad pe ea, mareata luna, cu forma aproape-i rotunda, impunatoare pe cer...deci da, luna plina, somnul meu este nul. Ciudat, stiu. Si uite asa in noptile in care este luna plina eu nu reusesc sa adorm decat spre dimineata. Si este ciudat faptul pentru ca nu pot nici sa citesc deoarece mi se face somn. Deci somnul ar exista daca as reusi sa adorm...Nasol. Cam atat, fug repede sa-mi iau revansa pentru azi noapte. Ma gandesc ca as putea transforma zilele astea in nopti si noptile in zile...
luni, 3 august 2009
biscotto
biscotto s-a nascut intr-o zi importanta, de mos nicolae. biscotto este cel mai iubit si cel mai fumos. biscotto iubeste biscuitii si copii. biscotto este foarte inteligent. biscotto sufera vara de caldura si iubeste cel mai mult iarna.
so, el este biscotto, care este alintat cateodata bisco sau biscotzel.
so, el este biscotto, care este alintat cateodata bisco sau biscotzel.
sâmbătă, 1 august 2009
come into my world
vineri, 31 iulie 2009
vineri
intotdeauna mi-a placut ziua asta...
acum parca imi place si mai mult ca este vara...
iubesc vara, marea si soarele...
imi place pepenele verde, porumbul fiert si inghetata si uneori fac excese
vinerea anunta weekend-ul...
nimic nu este mai frumos decat un weekend cu mult soare si o carte buna...
pai...sa avem un weekend pe cinste!
acum parca imi place si mai mult ca este vara...
iubesc vara, marea si soarele...
imi place pepenele verde, porumbul fiert si inghetata si uneori fac excese
vinerea anunta weekend-ul...
nimic nu este mai frumos decat un weekend cu mult soare si o carte buna...
pai...sa avem un weekend pe cinste!
joi, 30 iulie 2009
de inceput
mi-a luat ceva timp pana sa-mi fac curaj sa astern o prima postare aici, dar vorba aia mai bine mai tarziu decat niciodata...
ma gandesc de ceva vreme sa-mi fac blog pentru ca intotdeauna mi-a placut ideea de a avea un jurnal unde sa-ti asterni gandurile pe care sa le poti citi peste ani si ani. De 2 zile am sters blogul de 2 ori, dar mi-am luat inima in dinti si pana la urma mi-am facut curaj:)... este o provocare pentru mine.
so, cam atat de inceput.
ma gandesc de ceva vreme sa-mi fac blog pentru ca intotdeauna mi-a placut ideea de a avea un jurnal unde sa-ti asterni gandurile pe care sa le poti citi peste ani si ani. De 2 zile am sters blogul de 2 ori, dar mi-am luat inima in dinti si pana la urma mi-am facut curaj:)... este o provocare pentru mine.
so, cam atat de inceput.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
