joi, 29 octombrie 2009

cum am devenit iar studentă...

de data asta studentă, dar de la distanţă.

Am terminat de ceva timp o facultate.Facultate care am făcut-o din pasiune, fără să stau atunci să mă gandesc la ce va urma, ce şanse reale o să am după ce o termin. Şi îmi pare rău să spun asta acum, dar nu m-a ajutat pană acum la nimic. O facultate dublă specializare extrem de grea, 12 examene pe sesiune, muuulte referate, de citit o grămadă de bibliografie şi timp deloc de studiat în afara sesiunii, plus anumiţi profesori la care şi acum dacă mă gandesc îmi rămane un gust amar. Imi repetam mereu după cate o sesiune că nu se mai poate continua aşa, că următoarea o să fac tot posibilul să învăţ cate ceva pe parcurs, dar degeaba. Nu am reuşit nici măcar într-un semestru din cei 4 ani să fac lucrul ăsta. Şi atunci în sesiune era chin mare, nopţi dormite numai pe jumătate, stress mult, plans şi mai mult. Bineînţeles că rămanea cate 1 sau 2 examene şi în restanţe, nu se putea altfel. După sesiune eram ca şi teleghidată, slăbită. 2 zile numai măncam şi dormeam. Şi după 4 ani petrecuţi în acest ritm mi-am dat seama că am făcut o greşeală, ce bine era dacă îl ascultam pe tata. Greşeala pentru că nu sunt reuşesc să îmi găsesc de lucru în domeniu. Toată lumea cere experienţă, dar nimeni nu te lasă să o faci.

Şi uite aşa de anul trecut mi-am luat inima în dinţi şi sunt din nou studentă. De data asta l-am ascultat pe tata şi sper să fie totul ok după ce termin...fără criză!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.