numai în spital să nu ajungi. Nici măcar aşa cum am fost eu în vizită pentru aproximativ 1 oră. Cand ajungi acolo zici că nu-i adevărat, e plin de lume, plin de lume bolnavă. Se uită la tine cu ochii plini de lacrimi şi de tristeţe. Pe chipul lor se citeşte suferinţa. De abia mai schiţează un zambet, dar în sufletul lor nimeni nu poate şti ce este.
Îşi pun speranţa în doctor şi de abia îl aşteaptă să vină să-i vadă, să-i încurajeze. Au nevoie de asta. Oricat de mult i-ar durea şi oricat de mult i-ar supăra boala dacă primesc o vorbă bună, o încurajare de la doctor, parcă, parcă sunt alţii. Chipul lor se luminează dintr-odată.
E tare dureros să ai un bolnav în familie. Să ştii cat suferă, cat se chinuie şi să nu poţi face nimic. Să fii neputincios. Uneori mă gandesc că nu-i drept, parcă tot cei mai buni oameni şi cei mai dragi ţie suferă. Dar asta e, nu poţi lua durerea nimănui. Şi la urma urmei cine sunt eu să judec? Nu putem decat să acceptăm lucrurile aşa cum sunt şi să ne mobilizăm să fim alături de cel ce suferă şi să-l sprijinim moral.
luni, 28 septembrie 2009
sâmbătă, 26 septembrie 2009
răceala
nu-mi prea plac ceaiurile, le beau cateodata doar iarna cand vin îngheţată de afară şi nu ştiu cum să mă încălzesc mai repede. Şi le mai beau atunci cand sunt răcită, adică azi.
Dureri în gat, tuse şi cam atat pană acum, sper să nu fac febră, că atunci e mai nasol. Şi asta de la o îngheţată care a fost atat de rece, că nici măcar nu i-am simţit gustul. Vorba aia, mi-am cam făcut-o cu mana mea, dar nah ce să faci, cand ţi-e poftă uneori mananci şi abia după aia te gandeşti la consecinţe. Aşa şi eu. Exact după ce am terminat de mancat respectiva îngheţată mi-am zis oh sigur răcesc acum. Şi după nici o zi jumate au apărut primele simptome.
Un weekend liniştit, sub plapumă cu o carte şi cu ceaiuri.
Dureri în gat, tuse şi cam atat pană acum, sper să nu fac febră, că atunci e mai nasol. Şi asta de la o îngheţată care a fost atat de rece, că nici măcar nu i-am simţit gustul. Vorba aia, mi-am cam făcut-o cu mana mea, dar nah ce să faci, cand ţi-e poftă uneori mananci şi abia după aia te gandeşti la consecinţe. Aşa şi eu. Exact după ce am terminat de mancat respectiva îngheţată mi-am zis oh sigur răcesc acum. Şi după nici o zi jumate au apărut primele simptome.
Un weekend liniştit, sub plapumă cu o carte şi cu ceaiuri.
miercuri, 23 septembrie 2009
despre oameni
"Oamenii vin şi pleacă".
este ciudat. Ajungi la un moment dat să cunoşti un om, de fapt sa crezi că-l cunoşi foarte bine şi într-o fracţiune de secundă să se schimbe totul, să îţi dai seama ca nu-l cunoşti aproape deloc.
Şi aici mă refer la cea mai bună prietenă a mea din liceu. O prietenă adevărată atunci. Îmi amintesc că ne vizitam după şcoală de 2 sau 3 ori (locuiam extrem de aproape), mergeam şi veneam împreună de la şcoală, cateodată învăţam împreună, ne ajutam la teme (de fapt mă ajuta, că învăţa mai bine decat mine). Era prima din clasă, şefă de promoţie atunci cand am terminat liceul. O admiram. Era ambiţioasă foc, zodia fecioară. Relevant pentru mine, deşi nu prea cred în zodiac. Însă toate fecioarele pe care le cunosc sunt extrem de hotărate şi curajoase, dacă îşi propun ceva nu se lasă pană nu realizează ceva-ul acela.
Eram deci foarte apropiate. Terminăm liceul, devenim studente. Asta însemna să locuim împreună pe perioada facultăţii (în alt oraş). Şi cate planuri ne făceam împreună. Că o să stăm toţi cei 4 ani de facultate şi o să fie super. Însă după cateva luni de convieţuit împreună, situaţia s-a schimbat radical.
Mi-am dat seama că persoana de langă mine este cu totul alta. Nu este ea, prietena mea de acasă, aşa cum o ştiam. În fiecare zi descopeream lucruri noi despre ea, pe care parcă le-a ţinut ascunse pană atunci. Lucruri noi neplăcute. Şi uite aşa am ajuns ca după un an să nu mai locuim împreună. Trist, ştiu. Mai trist este că de atunci nici nu am mai vazut-o. Şi nu au fost certuri. Flacăra a încetat să mai ardă. S-a stins.
O prietenie frumoasă, cu un sfarşit ciudat.
este ciudat. Ajungi la un moment dat să cunoşti un om, de fapt sa crezi că-l cunoşi foarte bine şi într-o fracţiune de secundă să se schimbe totul, să îţi dai seama ca nu-l cunoşti aproape deloc.
Şi aici mă refer la cea mai bună prietenă a mea din liceu. O prietenă adevărată atunci. Îmi amintesc că ne vizitam după şcoală de 2 sau 3 ori (locuiam extrem de aproape), mergeam şi veneam împreună de la şcoală, cateodată învăţam împreună, ne ajutam la teme (de fapt mă ajuta, că învăţa mai bine decat mine). Era prima din clasă, şefă de promoţie atunci cand am terminat liceul. O admiram. Era ambiţioasă foc, zodia fecioară. Relevant pentru mine, deşi nu prea cred în zodiac. Însă toate fecioarele pe care le cunosc sunt extrem de hotărate şi curajoase, dacă îşi propun ceva nu se lasă pană nu realizează ceva-ul acela.
Eram deci foarte apropiate. Terminăm liceul, devenim studente. Asta însemna să locuim împreună pe perioada facultăţii (în alt oraş). Şi cate planuri ne făceam împreună. Că o să stăm toţi cei 4 ani de facultate şi o să fie super. Însă după cateva luni de convieţuit împreună, situaţia s-a schimbat radical.
Mi-am dat seama că persoana de langă mine este cu totul alta. Nu este ea, prietena mea de acasă, aşa cum o ştiam. În fiecare zi descopeream lucruri noi despre ea, pe care parcă le-a ţinut ascunse pană atunci. Lucruri noi neplăcute. Şi uite aşa am ajuns ca după un an să nu mai locuim împreună. Trist, ştiu. Mai trist este că de atunci nici nu am mai vazut-o. Şi nu au fost certuri. Flacăra a încetat să mai ardă. S-a stins.
O prietenie frumoasă, cu un sfarşit ciudat.
sâmbătă, 19 septembrie 2009
invitaţie la nuntă
trebuie să recunosc că am o problemă cu nunţile şi invitaţiile la nunţi. Nu mă înţelegeţi greşit, imi place să merg la nunţi, dar la nunţile celor apropiati, prieteni sau rude.
Nu-mi place să merg la nunţile celor pe care i-am cunoscut la un moment dat, am mers cat de cat pe acelaşi drum o perioadă, iar după aceea gata, fiecare cu drumul său, fiecare cu viaţa lui. Şi de atunci nu te-ai mai văzut, nu aţi mai vorbit...Dar, te trezeşti brusc cu o invitaţie la nuntă.
Acum tu ştii clar că nu mergi, de abia ai recunoscut viitoarea mireasă, deci invitaţii nu ai cum să-i cunoşti şi nu o să te simţi bine. Cică nu este frumos să spui nu atunci cand ai primit invitaţia. Viitorii miri vin entuziasmaţi să-ţi înmaneze invitaţia şi nu poţi să le tai elanul din prima, deşi tu eşti ferm convinsă că nu te duci. Bun. Şi acolo pe invitaţie jos stă scris frumos să confirmăm prezenţa pană la data x. Ok,ok. Deci prezenţa, da? Şi dacă sunt hotărată că nu merg şi nu sun ca doar scrie clar acolo să confirm prezenţa, de ce mă mai sună mirii să confirm absenţa? Şi nu-i destul să răspunzi că trebuie şi motive. Şi motive ai destule, dar asta ar însemna să stai o jumătate de oră la telefon să-i explici viitoarei mirese şi tot nu ar înţelege pentru că nici un motiv nu i se pare destul de bun. Şi atunci ajungi să-i spui clar: aşa am hotărat! Şi parcă brusc îşi dă seama ca e pe bune, că nu te duci, că nu are cum să te convingă. Cu o voce stinsă te salută şi închide telefonul. Şi gata, totul revine la normal, ea dispare din nou.
Ce mă nedumereşte pe mine este supărarea asta a lor. Oare ei chiar nu s-au gandit că există totuşi posibilitatea să nu mergi? La cum au reacţionat se pare că nici nu şi-au pus problema asta.
Nu-mi place să merg la nunţile celor pe care i-am cunoscut la un moment dat, am mers cat de cat pe acelaşi drum o perioadă, iar după aceea gata, fiecare cu drumul său, fiecare cu viaţa lui. Şi de atunci nu te-ai mai văzut, nu aţi mai vorbit...Dar, te trezeşti brusc cu o invitaţie la nuntă.
Acum tu ştii clar că nu mergi, de abia ai recunoscut viitoarea mireasă, deci invitaţii nu ai cum să-i cunoşti şi nu o să te simţi bine. Cică nu este frumos să spui nu atunci cand ai primit invitaţia. Viitorii miri vin entuziasmaţi să-ţi înmaneze invitaţia şi nu poţi să le tai elanul din prima, deşi tu eşti ferm convinsă că nu te duci. Bun. Şi acolo pe invitaţie jos stă scris frumos să confirmăm prezenţa pană la data x. Ok,ok. Deci prezenţa, da? Şi dacă sunt hotărată că nu merg şi nu sun ca doar scrie clar acolo să confirm prezenţa, de ce mă mai sună mirii să confirm absenţa? Şi nu-i destul să răspunzi că trebuie şi motive. Şi motive ai destule, dar asta ar însemna să stai o jumătate de oră la telefon să-i explici viitoarei mirese şi tot nu ar înţelege pentru că nici un motiv nu i se pare destul de bun. Şi atunci ajungi să-i spui clar: aşa am hotărat! Şi parcă brusc îşi dă seama ca e pe bune, că nu te duci, că nu are cum să te convingă. Cu o voce stinsă te salută şi închide telefonul. Şi gata, totul revine la normal, ea dispare din nou.
Ce mă nedumereşte pe mine este supărarea asta a lor. Oare ei chiar nu s-au gandit că există totuşi posibilitatea să nu mergi? La cum au reacţionat se pare că nici nu şi-au pus problema asta.
joi, 17 septembrie 2009
somnul meu de dimineaţă
mie îmi place să dorm. Îmi place să dorm mai ales dimineaţa. Şi mult.
De cand mă ştiu am avut probleme cu trezitul dimineaţa. În facultate, cursurile de la 8 nu le serveam decat foarte rar sau aproape deloc, ştiu… destul de rău, dar deşi de seara îmi planificam să merg, odată ce suna alarma dimineaţa îmi apărea îm gand şi posibilitatea aş putea să nu mă duc…şi 20 minute procese de conştiinţă şi frămantări: să mă duc? sa nu mă duc? şi uite aşa în loc să adorm repede la loc mă chinuiam. Zău aşa, pentru mine este un chin să mă trezesc dimineaţa, mi se pare că nici nu pot să gandesc logic atat de devreme.
Ok, dar ce te faci cand este chiar musai să te trezeşti undeva în jurul orei 6 dimineaţa? De exemplu, la examene nu puteam lipsi…hmmm… grea încercare. Aşadar cand ştiam că ziua următoare trebuia să mă trezesc neaparat la ora 6, agitaţia începea de seara de pe la ora 22 şi ceva…aoleu nu se poate, maine dimineaţă mă trezesc la 6…pfff…nasol… şi uite aşa de abia reuşeam să adorm de stresată ce eram că maine trebuie să mă trezesc dis de dimineaţă.
Ah şi să nu uit, telefonul care sună dimineaţa, de-a dreptul teroare. Ca să reuşesc să mă ridic la 6 telefonul trebuie să sune undeva în jurul orei 5 şi un sfert…ştiu, ştiu urat, mai ales pentru sora mea care-i nevoită săraca să audă alarma de 3 ori, dar ce sa fac nu pot să mă ridic un doi, mai trebuie să dorm o jumătate de oră după ce sună, de fapt dorm e mult spus, să moţăi ar fi cuvantul potrivit. Oh, dar am uitat să specific că ceasul de la telefon este fixat cu 10 min. înainte doar ca să reuşesc să mă ridic şi să nu întarzii, dar tot degeaba că eu nu uit că ii pus cu 10 min. înainte, şi uite aşa dimineaţa fac şi calcule. Complicat rău, ce mai…
Şi cum speranţa moare ultima, eu şi cei apropiaţi mie încă mai credem şi sperăm că într-o bună zi o să-mi revin şi eu şi o să fiu un om matinal. Pană atunci însă, mie imi placeee să dorm dimineataaa!
De cand mă ştiu am avut probleme cu trezitul dimineaţa. În facultate, cursurile de la 8 nu le serveam decat foarte rar sau aproape deloc, ştiu… destul de rău, dar deşi de seara îmi planificam să merg, odată ce suna alarma dimineaţa îmi apărea îm gand şi posibilitatea aş putea să nu mă duc…şi 20 minute procese de conştiinţă şi frămantări: să mă duc? sa nu mă duc? şi uite aşa în loc să adorm repede la loc mă chinuiam. Zău aşa, pentru mine este un chin să mă trezesc dimineaţa, mi se pare că nici nu pot să gandesc logic atat de devreme.
Ok, dar ce te faci cand este chiar musai să te trezeşti undeva în jurul orei 6 dimineaţa? De exemplu, la examene nu puteam lipsi…hmmm… grea încercare. Aşadar cand ştiam că ziua următoare trebuia să mă trezesc neaparat la ora 6, agitaţia începea de seara de pe la ora 22 şi ceva…aoleu nu se poate, maine dimineaţă mă trezesc la 6…pfff…nasol… şi uite aşa de abia reuşeam să adorm de stresată ce eram că maine trebuie să mă trezesc dis de dimineaţă.
Ah şi să nu uit, telefonul care sună dimineaţa, de-a dreptul teroare. Ca să reuşesc să mă ridic la 6 telefonul trebuie să sune undeva în jurul orei 5 şi un sfert…ştiu, ştiu urat, mai ales pentru sora mea care-i nevoită săraca să audă alarma de 3 ori, dar ce sa fac nu pot să mă ridic un doi, mai trebuie să dorm o jumătate de oră după ce sună, de fapt dorm e mult spus, să moţăi ar fi cuvantul potrivit. Oh, dar am uitat să specific că ceasul de la telefon este fixat cu 10 min. înainte doar ca să reuşesc să mă ridic şi să nu întarzii, dar tot degeaba că eu nu uit că ii pus cu 10 min. înainte, şi uite aşa dimineaţa fac şi calcule. Complicat rău, ce mai…
Şi cum speranţa moare ultima, eu şi cei apropiaţi mie încă mai credem şi sperăm că într-o bună zi o să-mi revin şi eu şi o să fiu un om matinal. Pană atunci însă, mie imi placeee să dorm dimineataaa!
luni, 14 septembrie 2009
prima zi de şcoală
îmi amintesc de primele zile de şcoală din generală, parcă alea erau mai pline de farmec. Înainte de a începe clasa întai eram tare nerăbdătoare pentru că vroiam sa ştiu să citesc mai repede, dar mama a considerat ca trebuie să învăţ de la învăţătorul meu. Şi deci nu m-a învăţat. M-am ofticat pentru că aveam ceva prietene mai mari care ştiau deja citi, şi na vroiam sa nu mă aflu în inferioritate faţă de ele:)
Cu vreo 2 săptămani înainte de începerea anului şcolar se făceau pregătiri intense, cumpăram împreună cu ai mei haine, rechizite şi doamne ce mult imi plăcea!
Toate dimineţile de 15 septembrie erau răcoroase şi de cele mai multe ori ploua şi trebuia să-mi adaptez garderoba pregătită de seara, că imi era rece şi nu mai puteam merge îmbrăcată cum imi propusesem. Şi cu emoţie în gat şi însoţită de mama plecam spre şcoală.
La şcoala toţi eram nerăbdători să ne întalnim cu domnul învăţator, să-i povestim ce am făcut noi în cele 3 luni de vacanţă. Noroc că eram doar 13 elevi în clasă!:)
Urmau după aceea poveştile între noi colegii, fiecare se "lăuda" cu cate năzbatii a făcut peste vacanţă şi pe unde a fost plecat.
Ajunsă acasă, luam fiecare carte pe braţe şi o răsfoiam în parte, după care treceam la învelirea lor şi fiecăreia îi atribuiam un caiet pe care stătea scris frumos numele, prenumele meu şi materia.
Azi parcă mă cuprinde nostalgia cand văd elevii că se întorc de la şcoală cu cărţile sub braţ şi îmi este dor de primele zile de şcoală.
Cu vreo 2 săptămani înainte de începerea anului şcolar se făceau pregătiri intense, cumpăram împreună cu ai mei haine, rechizite şi doamne ce mult imi plăcea!
Toate dimineţile de 15 septembrie erau răcoroase şi de cele mai multe ori ploua şi trebuia să-mi adaptez garderoba pregătită de seara, că imi era rece şi nu mai puteam merge îmbrăcată cum imi propusesem. Şi cu emoţie în gat şi însoţită de mama plecam spre şcoală.
La şcoala toţi eram nerăbdători să ne întalnim cu domnul învăţator, să-i povestim ce am făcut noi în cele 3 luni de vacanţă. Noroc că eram doar 13 elevi în clasă!:)
Urmau după aceea poveştile între noi colegii, fiecare se "lăuda" cu cate năzbatii a făcut peste vacanţă şi pe unde a fost plecat.
Ajunsă acasă, luam fiecare carte pe braţe şi o răsfoiam în parte, după care treceam la învelirea lor şi fiecăreia îi atribuiam un caiet pe care stătea scris frumos numele, prenumele meu şi materia.
Azi parcă mă cuprinde nostalgia cand văd elevii că se întorc de la şcoală cu cărţile sub braţ şi îmi este dor de primele zile de şcoală.
duminică, 13 septembrie 2009
gelato
zilele astea am o poftă nebună de ingheţată, dar nu orice ingheţată, am poftă de îngheţată de aici.
Este cea mai buna îngheţată pe care am mancat-o eu pană acum. Este la cornet, densă şi are cel mai bun gust. Preferata mea este cu fistic şi panna cotta. Şi am un dor de îngheţata asta, numai zău că nu-mi vine să merg pană în italia numai ca să mănanc ingheţată, iar prietenii mei care vin de acolo nu au cum să-mi aducă. Şi de fiecare dată cand se întorc în ţară mă întreabă ce vreau şi răspunsul meu este acelaşi, vreau îngheţată! Iar ei imi raspund mereu să mă gandesc la ceva posibil de adus, nu imposibil. Bineînţeles că am căutat-o şi la noi, dar oricat de bine ar semana cu cea din italia, gustul nu e acelaşi nici pe jumătate.
Deci anul ăsta nu s-a putut nici cum să ajung acolo, dar la anul zău că dau o fugă numai ca să mananc înghetată!:)
Este cea mai buna îngheţată pe care am mancat-o eu pană acum. Este la cornet, densă şi are cel mai bun gust. Preferata mea este cu fistic şi panna cotta. Şi am un dor de îngheţata asta, numai zău că nu-mi vine să merg pană în italia numai ca să mănanc ingheţată, iar prietenii mei care vin de acolo nu au cum să-mi aducă. Şi de fiecare dată cand se întorc în ţară mă întreabă ce vreau şi răspunsul meu este acelaşi, vreau îngheţată! Iar ei imi raspund mereu să mă gandesc la ceva posibil de adus, nu imposibil. Bineînţeles că am căutat-o şi la noi, dar oricat de bine ar semana cu cea din italia, gustul nu e acelaşi nici pe jumătate.
Deci anul ăsta nu s-a putut nici cum să ajung acolo, dar la anul zău că dau o fugă numai ca să mananc înghetată!:)
joi, 10 septembrie 2009
nordul moldovei
luni, 7 septembrie 2009
cum i-am văzut eu pe ei...
şi aici, mă refer la italieni, pentru că am trăit la ei in ţară o perioadă de 9 luni. Deci:
- mi-au plăcut bineînţeles pastele şi îngheţata lor,
- mi-a plăcut aspectul exterior al locuinţelor lor (şi spun doar exterior pentru că nu am văzut multe interioare de-a lor),
- satele lor sunt tare mişto,următoarea casă se află la cel puţin 500 m de tine, deci poţi să te desfăşori fară ca vecinul să-ţi sufle în ceafă cum se întîmplă pe la noi,
- şosele lor se pot numi într-adevăr şosele,
- dacă te întîlneşti cu vreunul dintre ei de 20 de ori într-o zi atunci tot de atîtea ori vă şi salutaţi (la început bineînţeles că nu am ştiut chestia asta şi mi s-a întîmplat să mă întîlnesc cu unul dintre ei de 2 ori şi l-am salutat doar prima dată, mi-a cerut repede să-i spun de ce sunt supărată sau nervoasă, am aflat după acest incident cum stă treaba cu salutul pe la ei),
- sunt punctuali, dacă ţi-a zis că o să fie acolo la ora x atunci la ora aia îl găseşti, în caz că a intervenit ceva şi nu poate să se prezinte la întîlnire te sună cu cel puţin 2, 3 zile înainte ca să amîne,
- cînd muncesc, muncesc, respectă programul cu stricteţe chiar dacă lucrează pentru ei,
-ştiu să se relaxeze, uită de tot şi impreună cu soţia si cei 2 sau 3 copii se urcă în maşină şi pleacă în weekend, chiar dacă numai pentru ziua de duminică (sîmbăta la ei e zi de muncă),
- mănîncă regulamentar, însă prea mult:),
- sunt matinali, chiar si cei care nu muncesc sau sunt pensionari dimineaţa la ora 7 işi iau micul dejun la bar, aleargă ori îşi plimbă căţelul;
- îşi permit să trăiască peste limita decentului, chiar daca sunt nişte simpli muncitori în fabrică.
- mi-a plăcut aspectul exterior al locuinţelor lor (şi spun doar exterior pentru că nu am văzut multe interioare de-a lor),
- satele lor sunt tare mişto,următoarea casă se află la cel puţin 500 m de tine, deci poţi să te desfăşori fară ca vecinul să-ţi sufle în ceafă cum se întîmplă pe la noi,
- şosele lor se pot numi într-adevăr şosele,
- dacă te întîlneşti cu vreunul dintre ei de 20 de ori într-o zi atunci tot de atîtea ori vă şi salutaţi (la început bineînţeles că nu am ştiut chestia asta şi mi s-a întîmplat să mă întîlnesc cu unul dintre ei de 2 ori şi l-am salutat doar prima dată, mi-a cerut repede să-i spun de ce sunt supărată sau nervoasă, am aflat după acest incident cum stă treaba cu salutul pe la ei),
- sunt punctuali, dacă ţi-a zis că o să fie acolo la ora x atunci la ora aia îl găseşti, în caz că a intervenit ceva şi nu poate să se prezinte la întîlnire te sună cu cel puţin 2, 3 zile înainte ca să amîne,
- cînd muncesc, muncesc, respectă programul cu stricteţe chiar dacă lucrează pentru ei,
-ştiu să se relaxeze, uită de tot şi impreună cu soţia si cei 2 sau 3 copii se urcă în maşină şi pleacă în weekend, chiar dacă numai pentru ziua de duminică (sîmbăta la ei e zi de muncă),
- mănîncă regulamentar, însă prea mult:),
- sunt matinali, chiar si cei care nu muncesc sau sunt pensionari dimineaţa la ora 7 işi iau micul dejun la bar, aleargă ori îşi plimbă căţelul;
- îşi permit să trăiască peste limita decentului, chiar daca sunt nişte simpli muncitori în fabrică.
marți, 1 septembrie 2009
inceput de toamnă
aici mi-am exprimat deja părerea despre anotimpul ăsta, însă deocamdata este bine... încă mai simt mirosul vinetelor proaspat prajite, boabele strugurilor au prins contur şi sunt perfecte pentru savurat, iar razele soarelui incă ne mai însoţesc. Nu-mi doresc decat o toamnă liniştită, cu soare şi bineînţeles fără ploi...
Vezi mai multe video din Film
Vezi mai multe video din Film
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
